noiembrie 13, 2019    |

Ce să faci în timpul unui atac terorist

Ce să faci în timpul unui atac terorist

Situația în care ești prins într-un atac terorist este una puțin probabilă la noi în țară, dar nu imposibilă. Pe fondul creșterii frecvenței acestor evenimente nefericite în Europa și al faptului că nu știm cum să ne comportăm într-o astfel de situație, îți prezentăm cele mai importante sfaturi ale specialiștilor noștri. De altfel, aceste sfaturi pot fi aplicate și în alte situații de criză.

Fugi

Da – fuga este, de departe, primul lucru pe care îl vei face instinctiv, în acestă situație. Îndepărtează-te cât mai repede de zona periculoasă și uită-te după un loc unde să te adăpostești

Ascunde-te

Dacă nu ai unde să fugi, măcar încearcă să te ascunzi. Dacă e posibil, ascunde-te în spatele unor ziduri sau obiecte solide. Menține-ți calmul, nu intra în panică, dă-ți telefonul pe modul silențios și așteaptă liniștit. Chiar dacă nu mai vezi pericolul, nu înseamnă neapărat că acesta a trecut și că ești la adăpost.

Anunță autoritățile

Dacă e posibil sau după ce pericolul a trecut, sună la 112 și povestește la ce ai fost martor. Spune tot ce știi – locația, număr de suspecți sau alte detalii pe care le-ai observat: descrie suspecții, cum s-a petrecut șirul evenimentelor, inclusiv orice informație despre victime sau armele folosite. În cazul în care atacul terorist are loc într-un spațiu comercial, o instituție sau un loc public închis, planul de criză ar trebui pus în aplicare. Orice firmă ar trebui să aibă, cel puțin în teorie, un astfel de plan, în cazul în care un atacator încearcă să intre în clădire. Planurile de acest gen, elaborate și pregătite din timp, ar putea salva chiar vieți

atac terorist

Acordă primul ajutor

Este un aspect crucial să ai în cadrul organizației persoane care știu să acorde primul ajutor. Crucea Rosie Romănă este cel mai mare furnizor de cursuri și intervenții în domeniul primului ajutor din țară, iar cursurile sunt destinate atât angajaților din instituții, dar și cetățenilor dornici să știe să acționeze în situații reale, în caz de accidentări.

În cazul unei situații de criză, este esențial ca numai persoanele instruite din organizația ta să acorde primul ajutor, dacă victimele suferă de pierderea stării de conștiență; stop cardio-respirator; hemoragii; luxații, entorse; arsuri (în caz de electrocutare sau insolație), înec. Persoanele care nu au absolvit un curs în acest sens și nu sunt calificate să acorde primul ajutor, este indicat să stea deoparte și să anunțe autoritățile competente.

Planul de criză și luarea deciziilor

Într-o situație de criză, este important ca fiecare să știe ce rol are. În planul de criză, rolurile și deciziile aferente fiecărui rol trebuie specificate și clar definite. Cine este cel care coordonează acțiunile? Cine ia deciziile? Ce face fiecare? Răspunsurile la aceste întrebări au ca scop evitarea unei situații de haos și panică.

A avea pus la punct un plan de criză, înseamnă a reduce riscurile gestionării deficitare a acesteia, din cauza lipsei de timp pentru elaborarea şi testarea unor strategii. Planul de criză va direcţiona toate acțiunile celor implicați, în scopul rezolvării problemei care ameninţă supravieţuirea oamenilor sau a organizației. De exemplu, într-o situație de urgență planul ar putea implica blocarea tuturor intrărilor, pentru a împiedica accesul dinspre exterior și/ sau trimiterea unui SMS către toți angajații în același timp, prin care sunt avertizați cu privire la pericolul iminent și la activarea procedurilor de apărare.

Instruirea

Planul de criză trebuie conceput în aşa fel încât să anticipeze orice fel de criză care ar putea afecta integritatea unei companii, pornind de la „worst-case scenarios”.

Așadar, este benefic pentru companii să aibă pregătite și să testeze diverse scenarii, printre care și cel apărare împotriva unui potențial atac terorist. Doar așa sunt minimizate șansele ca cineva să facă ceva greșit în timpul unui atac real. Toți agenții de securitate DO SECURITY sunt instruiți să facă față situațiilor de criză. Prezența acestora în cazul producerii unui eveniment de genul celui descris mai sus, va aduce un plus de siguranță și va ajuta la rezolvarea favorabilă a situației

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact info

Titulescu 2 (incinta Carpatex)
Brasov, Romania

Telefon: 0268 411 758
E-mail: secretariat@dosecurity.ro

Politica GDPR și cookies

© 1998 - 2021 by DO SECURITY.
All rights reserved